Enigma a fost rezolvată. Misterul a fost elucidat. Ceaţa s-a împrăştiat. Mintea mi-a fost luminată. Am aflat, în sfârşit, răspunsul la întrebarea “Ce este bună numai când este umedă?”. Ura! Colega Antonia, femeie cu sufelt mare, şi la propriu şi la figurat (o să-mi iau palme), s-a hotărât să pună capăt suferinţei mele şi să-mi dea răspunsul la ghicitoarea de mai sus. După ce m-a ţinut în chinuri groaznice mai bine de o săptămână, şi-a înfipt degeţelele în tastatură şi, pe un document Word, a scris rândurile pe care urmează să le citiţi voi mai jos. Nu este atât de interesant răspunsul pe cât este povestea din spatele lui. Hai să n-o mai lungesc cu vorba. Deci…

Dacă m-a exasperat vreodată ceva până la lacrimi atunci este vorba despre dorinţa unor de a-şi rezolva în public, chestiunile lor cât se poate de personale şi complet neinteresante pentru cei din jur. Deci: ce este bună numai când este umedă? Am aflat răspunsul la această întrebare pe care nici prin cap nu-mi trecuse să mi-o pun (întrebarea) vreodată între două înghiţituri chinuite de ceea ce se dorea a fi o ruladă de pui plutind estetic într-un sos cu smântână. Chinuite pentru că la terasa fără pretenţii unde savuram mâncarea la „împinge tava” cu o prietenă, prefăcându-ne că am ieşit în lume, se afla şi ea, aceea care a rostit magica frază. Dacă aş fi fost bărbat aş fi zis că este o ţoapă cu fiţe, pe nemeritat atribuite, şi că merită cu prisosinţă să-i fie astupată gura în toate chipurile posibile, inclusiv perverse şi că orice merită efortul pentru a o vedea redusă la tăcere. Din păcate mărturisesc că sunt femeie şi nu pot fi misogină că nu are logică. Acesta este unul dintre momentele în care mi-aş fi dorit să fiu bărbat ca să nu mai simt vinovată că gândesc urât despre una dintre semenele mele. Fâţ, printre mese se strecoară ca să ajungă chiar în centrul terasei, logic, unicul loc unde poţi purta o conversaţie privată. Îşi scoate mobilul, îşi aruncă părul prins graţios şi romantic (ar fi vrut ea!) într-un moţ ciufuli în bucle şi începe: „Nuuuuuuu, domnu’ nuuu. Nu e bine aşa! Lasă că am văzut eu materiale şi în altă parte! Dar desigur că scoatem şi canapele. Iar cu gresia aia nu se poate asha! Scoateţi tot! Daaaaaaaa, va trebui să schimbăm draperiiile. Tot! Am văzut că se poartă jaluzelele alea. Nu trebuieeeeeeeeeeeeeeee. Nuuuuuuuuu, lăsaţi că vin eu. Nuuuuuuuuuuu, nu vreau. Las că ştiu eu că bună şi frumoasă numai când e umedă “. Mi-aş dori să pot reproduce fidel toată discuţia despre gleturi, faianţe, cuverturi, pentru cei interesaţi să audă opinia despre amenajări şi decoraţiuni interioare ale unei ţoape cu fuste pepit. Din păcate, n-am reţinut tot, cu excepţia feţelor exasperate ale altor 15 inşi, martori nevinovaţi la torentul înăbuşitor de ţopeli crase. Pot să spun doar că „ce e bună/frumoasă doar când este umedă” este o chestiune ce merită dezbătută, aşa că l-am consultat telefonic pe colegul şi prietenul meu, în speranţa că voi atrage atenţia domnişoarei cu telefonul ataşat de ureche. Răspunsul este la fel de dezamăgitor ca întreaga scenă şi ca toată discuţia domniţei ce-şi redecorează apartamentul. Nimic pervers, nimic incitant, fără nici o legătură cu logica sau cu vreun test psihologic cheie. Este frumoasă când este umedă culoarea dată pe peretele „preţioasei” care nu ne-a lăsat să ne plictisim, la ora prânzului, la popota Poliţie. Domnişoară, vă mulţumim! Şi ne întrebăm ce ne-ar fi auzit urechile, cât şi cu ce cuvinte aţi fi povestit cum v-aţi plimbat câinele …