Ieri am dat peste un site/blog proaspăt lansat: Gogosfera. Am avut surpriza să văd acolo că băieţii care l-au pus la cale şi-au făcut debutul cu un post despre inegalabilul Mihnea Gerogescu (ştiţi voi, Senatorul Cerşetor). Nu ştiu de ce, Georgescu a reacţionat imediat fiind sigur că eu sunt în spatele întregii operaţiuni de denigrare a imaginii sale de Nobil Politician. Din păcate, nu e aşa Gerogescule. Dar crede-mă că o să-i susţin pe cei din Gogosferă atât cât pot (şi crede-mă că pot), mai ales că sunt constănţeni. Ideea de Gogosferă mi se pare genială şi cred că ceea ce vor să facă ei acolo este de impact, pentru că blogosfera e plină de specimene gen Georgescu.

 

Băieţii i-au dedicat cerşetorului şi un banner extrem de haios  pe care o să-l pun şi eu pe blog. 

 

După ce că mulţi dintre turişti îşi bat pur şi simplu joc de locul unde se duc să zacă şi să se prăjească la soare, concesionarii de plaje sunt la fel de ignoranţi. Mizeria este lăsată să fie dusă de vânt în patru zări, fără ca cineva să bage de seamă şi să facă ceva. Pe şezlonguri, la Megalos în Mamaia, stau tolănite guşpiţele cu ochelari D&G şi cocalarii cu 2 kile dă haur la gât, iar în spatele lor roiesc muştele. Ţigănie estivală!

Cristian Scutaru mi-a deschis o supapă căreia i-am pus un dop de ceva vreme. Nu m-am gândit niciodată că pe blogul ăsta o să abordez un subiect legat de religie. Nu prea sunt dus la biserică în ultima vreme (să tot fie vreo 3 ani), dar încă mai cred în divinitate sau cel puţin cosider că trebuie să crezi în ceva pentru a fi mai om. Însă de faza cu ”roagă-te la Doamne-Doamne să-ţi ajute” am trecut de mult. Cât de spre preamărire, rugăciune, post, îngenuncheat în biserică, făcut semnul crucii pe stradă, călugăreală şi toate formele astea de expirimare a credinţei, am părerea că sunt un fel de exagerări care ţin, bineînţeles, de opţiunile fiecărui enoriaş în parte. Dacă am credinţă, atunci o am în inima mea şi dacă într-adevăr există un Dumnezeu, atunci, fiind a toate-ştiutor, El ştie că eu cred. Nu trebuie să fac plecăciuni, să mă înghesui cu babele în biserică, să pup poala popii şi să bag zece mii în cutia milei pentru renovarea lăcaşului (în timp ce popa a vine la slujbă cu un Grand Cheroke).

O chestiune interesantă este cea a liberului arbitru. Religia ne învaţă că Dumnezeu ne-a dat liberatea de a alege în ceea ce credem, ceea ce facem ş.a.m.d. Bun. Dacă Doamne-Doamne m-a lăsat de capul meu să optez pentru ceea ce vreau, atunci de ce Biblia ne “sperie” cu pedepse, cu cele zece porunci? Să nu furi că ajungi la cazan! Să nu preacurveşti că pe lumea aialaltă ţi se va face şi ţi se va drege etc. Păi, El m-a lăsat să fac ce vreau. De ce sunt ameninţat că de-i încalc cuvântul mă ia dracu’(la propriu)? Sau cum vine treaba asta? Alegi, da’ alegi ce spune El că e bine… Sau ce spune biserica?

Şi că tot am menţionat mai sus de călugări. Vai ce ne mai mirăm când îi vedem pe fanaticii din lumea arabă cum se îmbracă şi cum îmbrăţişează ei credinţa pe care o au (lăsând deoparte practicile teroriste). Ce părere îndoielnică avem despre ei şi cum îi mai arătăm noi cu degetul. Dar noi că-i aveam la Neamţu, spre exemplu, pe barbaţii ăia cu barba până la burtă, îmbrăcaţi în negru din cap până-n picioare şi care, cu mărgele (mătănii) în mînă, fac câte zece rugăciuni pe zi a câte jumătate de oră fiecare, cum e? Posturi negre, izolare faţă de civilizaţie, sihăstrie. Ăia nu mai sunt ciudaţi, că-s ai noştri.

Încă nu am înţeles care e treaba cu DJ-eala pe litoral şi care e treaba cu DJ-eala în general. Nu înţeleg de ce un tip care stă la un pupitru, pune nişte muzică şi dă din mâini ca un descreierat primeşte zeci de mii de euro pentru o apariţie într-un club de UŢ-UŢ (descreierea sunetului care se aude permanent într-un astfel de club). Am fost, am văzut de câteva ori cum stă treaba şi tot nu am reuşit să înţeleg care-i faza.

Cum i-a plăcut întotdeauna românului să arate că este el mai american decât americanu’ şi mai prost decât restu’. Ce se mai înghesuiau moldovenii, oltenii, ardelenii şi muntenii să cumpere “Donuts” d-alea “Registred Trade Mark®“. Este vorba de ghereta din Mamaia cu gogoşi ineluş a unui „clever“ bisnismen constănţean. Sunt acelaşi rahat de gogoşi uleioase pe care le găseşti în tot litoralul, dar pentru că scrie acolea “Donuts” “Registred Trade Mark®“, meltenii se calcă pe picioare şi, bătuţi în cap de soare, rabdă minute-n şir la coadă.     

Iacătă, „ditamai“ festivalu’ de gurisme din acest an, Mamaia, se fini. Din păcate, nu am reuşit să ajung la nicio seară de concurs, după cum îmi propusesem. Anul ăsta nu am fost acreditat, din diverse motive care ţin strict de bucătăria internă a publicaţiei la care prestez. În fine… am urmărit „mirobolantul“ festival la televizor şi rău îmi pare că am făcut-o.

Citeam aici despre treaba asta întortocheată cu taxa auto şi cum s-au umplut de bani nişte băieţi „de bine“. Noua, dacă mai poate fi numită aşa, taxă auto, poreclită neîntâmplător de guvernanţi „taxa de mediu“, a umflat, băi nene bugetul şi burţile ălora de la Administraţia Fondului de Mediu. Valoarea semnificativ scăzută a taxei pentru orice fel de maşini, mai puţin pentru alea noi, a încurajat într-un mod de speriat afacerile cu vânzări de autoturisme la mâna a doua. Era de aşteptat, dar nu în halul ăsta. Parcă resuscitat de Guvern, comerţul cu maşini rulate a înflorit şi asta după ce mai mulţi patronaşi de ţarcuri cu SH-uri se pregăteau să tragă obloanele definitiv. Datorită taxei, ăia care mai aveau puţin şi o dădeau în foamete sunt acum prosperi oameni de afaceri. În timp ce vânzările de maşini noi se duc în prăpasite şi străzile devin ca un frunicar plin cu vehicule care nu mai sunt  de mult „fete mari“, A.F.M. înregistrează încasări de peste 42(!) de milioane de euro, doar în luna iulie. Şi când te gândeşti că numai 2,3 milioane de euro au fost returnaţi către cei care au plătit taxa auto înainte de luna iulie, nu-ţi vine să-ţi cumperi altă maşină… la mâna a doua?